Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

                                Este greu de descris în cuvinte amalgamul de sentimente pe care ni le trezește un bebeluș abia venit în familie: iubire, încântare, fascinație, mândrie, grijă, ușurare, adorație chiar - toate în același timp. Bebelușul micuț, frumos și gingaș pare un miracol. Ai vrea să-l strângi tare la piept, dar te mulțumești să îl iei în brațe delicat, ținându-i cu grijă căpșorul. Ziua când am adus-o pe Lorelai acasă ne-a rămas adânc întipărită în sufletul nostru de tineri părinți. În cameră erau flori, totul era atent pregătit și la îndemână, piesa de rezistență fiind pătuțul din lemn decorat cu un carusel în culori vesele. Lorelai dormea încă în sistemul transportor, un fel de băgăjel care părea mare pentru un bebe așa de mic, de doar 2,5 kg. Arthur era foarte emoționat și îngrijorat că bebelina nu scoate niciun sunet. Desigur, bebelușa era bine, doar adormită, și avea să dea glas în cur...

A fost o vreme când visele lui Lorelai erau în germană, apoi însă româna a prevalat pe măsură ce ea a crescut și a petrecut mai mult timp la școală și împreună cu prietenii ei. La început a fost limba română desigur, dar și un pic de germană - sub formă de cântecele mai ales. Și chiar din burtică prin cursurile ținute de mine a avut ocazia să aibă un prim contact cu germana. De pe la 1 an și 10 luni am început să-i vorbesc mai mult în germană. Cuvinte simple în context, însoțite de gesturi elocvente. De exemplu îi treceam degetele înmuiate în apă pe căpșor și o învățam cum se zice la ochișori, la năsuc, la guriță, la obrăjori. Copiii mici sunt receptivi și învață mult de la mamă, afecțiunea și învățămintele împletindu-se în mintea și suflețelul lor. Copiii mici au o extraordinară capacitate de a prinde mecanismele limbii, de a deprinde și de a interpreta o limbă. Astfel, Lorelai a creat multe cuvinte noi: Pustenfisch (un pește în care trebuie să sufle Mutti ca să se răcească), Brezele...

  Un an cu Anuța - 4 anotimpuri, 12 luni, 1000 de momente minunate. Ritm alert de dezvoltare - copiii parcurg în primii ani de viață la scală mică o mare parte din preistorie la scala umanității - deprind mersul biped, deslușesc tainele limbajului. Prima săptămână: Își întorcea căpșorul spre noi în pătuț -  chiar din primele zile de viață. Se pricepea la supt, aceasta fiind principala ei preocupare pe lângă somn - o nou-născută, un bebe sugar prin excelență. La o lună: Asculta atentă, privea cu atenție chipurile, stătea ca o plăcințică la pieptul nostru. Colicile ne dădeau de furcă, dar le veneam de hac. Primul Crăciun în 4. Primul zâmbet - dulce și frumos ca o zi de primăvară, molipsitor de parcă lumea toată se lumina.  Luna 2: Urmărea cu privirea jucăriile, îi plăcea să fie legănată, gângurea, avea o expresivitate a ei, își examina fascinată mânuțele. Luna 3: Își ținea bine căpșorul și se întorcea pe burtică, lovea de zor cu piciorușele în niște clapete muzicale. Luna 4...

Bebelina Anuța doarme liniștită și răsuflarea ei se aude ușurel. Lorelai s-a cufundat în somn. Pisicuța Peti bântuia mai devreme pe culoar, acum pare că și-a găsit un locșor bun de dormit. Arthur doarme și el, iar eu m-am culcușit sub pătură. Toată lumea doarme, numai eu nu pot să dorm. Mă gândesc la somn, dar nu la al meu - la somnul bebelușilor. Anuța doarme ca un îngeraș. În minte îmi vine imaginea ca o icoană a bebelușei Lorelai (acum, fetiță mare), somnul ei liniștit, felul cum pieptișorul ei se ridica în ritmul răsuflării.  Cel mai adesea adormea la sân, dar au fost și nopți când o culcam legănată pe pernă. Îi priveam fețișoara mică și fină și observam cum ochișorii ei se închideau treptat. Era perioada colicilor. Când părea că a adormit, o așezam pe pat cu tot cu pernă, dar făcea ochii mari, și noi o luam de la început cu legănatul.                                  Anuța a trecut peste perio...

Am avut atâtea emoții legate de prima zi de școală a lui Lorelai, încât mi-am exasperat chiar și copilul. "Mami, așteaptă și tu să merg o zi la școală și vom vedea dacă îmi place sau nu." Pentru a debuta cu încântare, am preluat o tradiție școlarească din Germania: Copiii primesc în prima zi de școală un cornet din carton imens și viu-colorat cu rechizite, dulciuri,  joculețe și alte surprize. Am pus în cornetul mare de un metru rechizite haioase: o gumă-pirat cu creioane pe post de picioare, o ascuțitoare verde în formă de pubelă, seturile de creioane și de carioci (stiloul totuși nu, mai ales că a fost cam scump), un CD în germană cu o poveste despre prima zi de școală a unei fetițe, câteva ciocolățele Kinder și alte mici surprize luate dintr-un magazin cu articole de petrecere. Cu întrebarea mea dacă îți place școala, am ignorat că relația cu tot ce înseamnă școala (profesori, colegi, materii, calificative, note, premii) este un proces. Lui Lorelai i-a plăcut la școală de ...

Acel moment când te bucuri de copilul mare... că e mare - l-ai adus la frumoasa vârstă de 10 ani, este sociabil, o fire afectuoasă, cu calități sportive și înclinație pentru limbi străine și matematică, mai dă și o mână de ajutor, se bucură de viață, de șanse, de prietenii. Știi că veți trăi încă multe momente frumoase împreună, dar și că e mai aproape de a-și întrevedea propria cale.  Și te bucuri și că bebele este... mic, ai ani în față în care să îl ajuți să descopere gusturi noi, magia cuvintelor, cărți captivante, locuri frumoase, oameni minunați, îndeletniciri, ani în care îi ești alături și îl smotocești și drăgălești și răsfeți.  Doi copii - două povești, două personalități în formare, fetițele mele iubite de la Pământ până la Cer și dincolo de el.

Unu, doi, trei... număram pe degete entuziasmată cuvintele pronunțate de fetița mea. Mi s-a părut cel mai fascinant aspect din evoluția ei - nu diversificarea, nu mersul de-a bușilea și primii pași  - ci primele cuvinte rostite, primele cuvinte legate. Cum înveți o limbă fără a ști niciuna? Cum din impresii, senzații și sentimente se decelează noțiunile - întâi nenumite, apoi îmbrăcând forma cuvintelor? Fiecare cuvânt nou - o izbândă.  Mă înduioșam să o aud vorbind greșit: am-am (ham-ham), tiptilip (cipcirip), cubulie (bucătărie), lipiticotel (elicopter), topei (ciorăpei), buchitu (în loc  de bunicu'  - și așa i-a rămas numele).  Cu o îndrăzneală de cuceritor explora sunetele, combinațiile, accepta orice provocare: "Spune: oglindă retrovizoare!" "Oghindă letolovizitoale". La mare primele asocieri, limbaj metaforic: "Apa pimbă barca". Emoție: "Ce mare e băița mare!" Unei prietene venite în vizită, din dorința de a avea mai mult spațiu pe c...