Cochetărie - Anuța la 1 an și 11 luni
Cuvântul-cheie al lunii noiembrie este: cochetărie. Anuța vrea să poarte mărgeluțe și patunei colorați și privește lumea cu un zâmbet șăgalnic pe chipul ei luminos.
Accesoriile inedite dau tonul în moda bebelușească. Ochelari de apă, clame, eșarfe pentru ea și pentru jucăria de pluș preferată; vrea codiță și bentiță.
Ne alintă: taticutu, mamicusa, bunicuta. Rostește câteva cuvinte în germană și franceză cunoscându-le sensul. Kat(z)e (pisică), papillon (fluture), dodo (nani). Tati vorbește cu ea în franceză, eu îi mai introduc câte un cuvânt în germană. Înțelege mult și e curajoasă în a rosti zeci de cuvinte noi, exclamă de încântare și fredonează. E o bucurie să o auzi cum vorbește deopotrivă cu oameni și cu jucării. "Ups, scuze" - când turnul de cuburi se răstoarnă. "Hai, bebe urs! Uite patuneii (pantalonașii)."
Așa cum se cuvine la aproape 2 ani, Anuța e o fetiță tare poznașă - dar te privește așa de frumos și candid că îți vine să o îmbrățișezi și să o aplauzi pentru imaginație și creativitate...
E noiembrie,
cu joc, veselie,
cuvinte noi,
bucurie!
Comentarii
Trimiteți un comentariu