La 1 an și 8 luni, Anuța nu a fost ferită de suferințe și dureri. Povestea ei merită un locșor pe raft lângă "Suferințele tânărului Werther". Dar când ești așa de mic, din fericire, nu cazi pradă melancoliei și trăiești fiecare clipă din plin. În primul rând, este o adevărată provocare să o aduci acasă din parc. La dus, toate bune și frumoase, la întoarcere e jale. Îi ofer apă și fructe, îi pun o melodie și îi vorbesc - acasă să o ademenesc. Apoi îi lipsește mereu unul din noi - strigă după mami când e cu tati. Se joacă cu mami și brusc vrea să fie și tati în preajmă. Pe scurt, ne vrea la pachet, ceea ce de regulă nu se întâmplă. E o scumpă cum strigă: "mami, mami" și "tati, tati" cu vocea ei de rățușcă. Unul din cuvintele-cheie ale lunii este "biba". Un băiețel a mușcat-o în parc lăsându-i o urmă adâncă pe mână, un cerculeț cu amprenta dințișorilor lui. Anuța ia o carte ilustrată despre copii, o răsfoiește până ajunge la o imagine cu un copil...
A fost o vreme când visele lui Lorelai erau în germană, apoi însă româna a prevalat pe măsură ce ea a crescut și a petrecut mai mult timp la școală și împreună cu prietenii ei. La început a fost limba română desigur, dar și un pic de germană - sub formă de cântecele mai ales. Și chiar din burtică prin cursurile ținute de mine a avut ocazia să aibă un prim contact cu germana. De pe la 1 an și 10 luni am început să-i vorbesc mai mult în germană. Cuvinte simple în context, însoțite de gesturi elocvente. De exemplu îi treceam degetele înmuiate în apă pe căpșor și o învățam cum se zice la ochișori, la năsuc, la guriță, la obrăjori. Copiii mici sunt receptivi și învață mult de la mamă, afecțiunea și învățămintele împletindu-se în mintea și suflețelul lor. Copiii mici au o extraordinară capacitate de a prinde mecanismele limbii, de a deprinde și de a interpreta o limbă. Astfel, Lorelai a creat multe cuvinte noi: Pustenfisch (un pește în care trebuie să sufle Mutti ca să se răcească), Brezele...
Am avut atâtea emoții legate de prima zi de școală a lui Lorelai, încât mi-am exasperat chiar și copilul. "Mami, așteaptă și tu să merg o zi la școală și vom vedea dacă îmi place sau nu." Pentru a debuta cu încântare, am preluat o tradiție școlarească din Germania: Copiii primesc în prima zi de școală un cornet din carton imens și viu-colorat cu rechizite, dulciuri, joculețe și alte surprize. Am pus în cornetul mare de un metru rechizite haioase: o gumă-pirat cu creioane pe post de picioare, o ascuțitoare verde în formă de pubelă, seturile de creioane și de carioci (stiloul totuși nu, mai ales că a fost cam scump), un CD în germană cu o poveste despre prima zi de școală a unei fetițe, câteva ciocolățele Kinder și alte mici surprize luate dintr-un magazin cu articole de petrecere. Cu întrebarea mea dacă îți place școala, am ignorat că relația cu tot ce înseamnă școala (profesori, colegi, materii, calificative, note, premii) este un proces. Lui Lorelai i-a plăcut la școală de ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu