Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

  Pe măsură ce bebelușul crește, apare necesitatea de a-i crea un spațiu sigur de joacă. La început, spațiul poate fi un pat sau un covoraș moale așezat pe podea, pe care încap bebele și jucăriile adecvate vârstei. De exemplu, la 8 luni pe placul bebelușei Anuța erau ustensilele de bucătărie, cărticelele senzoriale, jucării care-și modificau forma atunci când le manevra (pop-it-uri, o jucărie de stropit cu apă), jucăriile cu sunete și lumini. De asemenea, îi plăcea foarte mult să stea într-un bazinaș cu apă, să se joace cu rățuștele din plastic și să stropească picuri de apă în jurul ei.  Cât era mai micuță, îi dădeam jucăriile pe rând, mă asiguram că se joacă frumos și îi tot aduceam "material nou" - ba o cărticică, un coșuleț cu mingiuțe, o jucărie de pluș tip Lamaze, o piramidă de dărâmat, un puzzle pe care ea îl decoperta. Adăstam lângă ea, arătându-i ce aș face eu cu o jucărie sau cu o ustensilă, iar ea născocea alte feluri de a se juca cu aceleași obiecte. Este minunat

Cât de inventivi sunt părinții când e vorba de a-și alinta copiii! O mămică în parc își alinta băiețelul: "Crăcănel", o alta: "Zâmbirici", iar o alta își alinta fetița "Buburuză mică". Dacă mă gândesc bine și noi avem o listă lungă de alinturi pentru Pui de Om. De la Anuța pronunțat la tot pasul la Iubirică, Amurilă, Amourette și Jolinesse.   Pentru că este mărișoară: Rondelette,  Grasouillette.  Cu ochișorii ei albaștri - Albăstrea, ca o floare de câmp. Tati o alinta la început  Bébé d'amour et de la joie - un alint cât o poveste, care maschează bucuria noastră că a venit la noi, fericirea că există. Când mergea de-a bușilea îi spuneam Vierpfoten (quatres-pieds) și chiar Vierpfotănaș, un alint la alint ca tablou în tablou. &&&&& Pe Lorelai o alintam Pingu, dar cu măsură pentru că o dată s-a apărat: "Eu sunt Lolai, nu Pingu!". Ea era Pingu, tati - Moș Martoche, mami - un Iepurilă cu urechi mari și mai lățos de felul lui

Acum nu multe luni îi mângâiam Anuței piciorușele și i le dezmierdam gândindu-mă: "Piciorușe care încă nu au pășit - mici și grăsuțe, numai bune de păpat."  La 1 an Anuța drăguța mergea încă de-a bușilea (cu o viteză uimitoare) și se ridica în picioare. La 1 an și 1 lună a făcut 5 pași mărunți. Tare scumpă, atentă, încântată. Uneori stătea pe gânduri dacă e o distanță scurtă sau prea lungă pentru a se aventura în mers biped. "Da, parcă de la pat la scaun, merge" - părea să gândească. Copiii când deslușesc taina mersului pășesc plini de încântare și își țin pieptișorul în față, mândri și curajoși. La 1 an și 2 luni Anuța noastră merge mai mult în picioare decât de-a bușilea - merge ca o rățușcă, exclamând de încântare, când susținându-se de un perete, când cât pe ce să pice în față. Și uneori chiar pică, dar pe dată se ridică sau o ia repejor de-a bușilea. De cele mai multe ori e pe urmele pisicuței Peti sau aude un zgomot și își spune pesemne că în altă încăpere e r