Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

Unu, doi, trei... număram pe degete entuziasmată cuvintele pronunțate de fetița mea. Mi s-a părut cel mai fascinant aspect din evoluția ei - nu diversificarea, nu mersul de-a bușilea și primii pași  - ci primele cuvinte rostite, primele cuvinte legate. Cum înveți o limbă fără a ști niciuna? Cum din impresii, senzații și sentimente se decelează noțiunile - întâi nenumite, apoi îmbrăcând forma cuvintelor? Fiecare cuvânt nou - o izbândă.  Mă înduioșam să o aud vorbind greșit: am-am (ham-ham), tiptilip (cipcirip), cubulie (bucătărie), lipiticotel (elicopter), topei (ciorăpei), buchitu (în loc  de bunicu'  - și așa i-a rămas numele).  Cu o îndrăzneală de cuceritor explora sunetele, combinațiile, accepta orice provocare: "Spune: oglindă retrovizoare!" "Oghindă letolovizitoale". La mare primele asocieri, limbaj metaforic: "Apa pimbă barca". Emoție: "Ce mare e băița mare!" Unei prietene venite în vizită, din dorința de a avea mai mult spațiu pe c

Ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Pe fruntea mea scrie MAMĂ.  Parcă mereu mi-am dorit să am copii, cel puțin doi pentru că am crescut cu un frate - sau măcar să fiu prezentă în viața unor copii. În facultate mă jucam cu copilași de la orfelinatul de pe lângă Ordinul Maicii Tereza. Eu și soțul meu Arthur am devenit părinți în 2010 când s-a născut Lorelai. Prima noastră fetiță a dormit de la început 5-6 ore legat noaptea, se juca și singurică si părea că nu știe să plângă nici când se lovea, i-au plăcut mult supele cremă și îi plac și acum. Cu așa o fetiță nepretențioasă, nu e de mirare că am tradus 2-3 cărți în primii ei ani de viață.  Pe măsură ce a crescut, lui Lorelai i-a plăcut să vorbim în germană, să meșterim și să mergem împreună la tot felul de ateliere de teatru, pictură și literatură. Așa am întâlnit oameni minunați care fac cu pasiune lucruri frumoase pentru copii.  Timpul a trecut, bebelușa mea a crescut și a devenit o fetiță de 10 ani plină de energie și sociabilă. Mereu și