Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

Pe la 5 ani, Lorelai era mare fan Garfield. Se uita la desene, devora revistele Garfield și povestea râzând despre personajul preferat. În sufragerie trona un poster mare cu motanul mâncăcios. La grădiniță Lorelai se ducea cu un Garfield de pluș, care atunci îl întrecuse în topul preferințelor pe Mickey Mouse. Într-o zi, la sfârșitul programului, un băiețel i-a cerut bunicii să i-l cumpere pe Garfield. Bunica i-a zis: "Să vedem cât costă. Dacă putem să-l cumpărăm." Lore: "Nu costă nimic. Nu se cumpără. Se comandă on-line." Era încă vremea când credea că dacă nu mai sunt bani în portmoneu, nu-i nimic, există pe card. Și tot la grădiniță o dată au primit de mâncare lasagna. Copiii erau nedumeriți, nesiguri dacă să guste din mâncarea cu aspect ciudat. Dar Lore le-a zis: "Este mâncarea favorită a lui Garfield!!!" și toți copiii au mâncat atunci cu poftă, cum avea să ne povestească doamna educatoare. Lore și Garfield au salvat situația. Mergeam pe o alee. Eu c

Există mulți bebeluși pe lume - mari și mici, poznași, afectuoși, care se joacă cu ursuleți de pluș, cu cuburi și care mâzgălesc.  Dar îți spun un lucru adevărat. Bebelușul pe care mami îl iubește cel mai mult, din toată inima ei, ești chiar... TU. Tu, Anuță, aici micuță.  Și aici mai mărișoară. Când fetița mea mai mare Lorelai era micuță îi plăcea să ne imaginăm că mie mi se oferă tot aurul, tot argintul și toate nestematele din lume. Pietrele și metalul nobil scânteiază minunat, dar eu susțin sus și tare: "Nu, nu o dau pe fetița mea pentru toate bogățiile din lume!" Lui Lorelai mică îi plăcea și următoarea poveste: Într-un bloc se află mulți bebeluși și copii mici, care de care mai drăguți. Stau pe covorașe și se joacă cu jucării. Eu intru în clădire și majoritatea copiilor nu mă observă fiind absorbiți de joc. Am o misiune: o caut pe fetița mea, pe micuța Lorelai. Nu o găsesc din prima, dar insist și mă luminez la față când o găsesc. Mă bucur să o văd, o aleg pe ea dintre

Când era mică, Lorelai era un copil sfios. La grădiniță, serbările pentru alți copii minunate - erau un chin pentru ea - și pentru noi de mila ei! Prima serbare a fost ca la pomul lăudat - ne-am dus cu mic cu mare dornici s-o vedem pe scenă - dar Lore a noastră a stat tot timpul la doamna educatoare în brațe, plângând cu lacrimi de crocodil.  Tati Arthur era profund îngrijorat, viitorul se anunța sumbru - sau în orice caz, departe de lumina reflectoarelor. 😅 Ce e de făcut? Să apelăm la un psiholog? Nu... la cursuri de teatru când Lorelai a mai crescut. Improvizație, scenă, teatru gestual, costume, replici și voie-bună - întâi la un teatru în limba germană (din păcate, cursul nu au fost de durată din lipsă de participanți), apoi la teatrul Masca, cu minunata actriță Laura Duică. Spectacole: Pinocchio, Domnul Goe, Scenetă de Crăciun, Valiza cu jucării Participare în corul școlii - concert de colinde Emisiune la televiziune de 1 iunie (Puterea de a face oamenii fericiți, de a le aduce zâ

Pe când eram studentă și alergam pe drumurile de pădure care leagă Freiburgul de localitățile învecinate, mă fascina ideea de maraton. O cursă lungă, pe care o poți desfășura doar dacă îți găsești acel ritm în care ai putea alerga oricât.  Eu reușeam să alerg pe-atunci în jur de două ore și mă întorceam acasă cu un tonus mai bun, stăteam mai dreaptă, respiram mai bine și totodată îmi puneam ordine în gânduri și chiar îmi veneau idei bune în timpul sau după o astfel de alergare prin pădure.  Am încercat revenind în țară să reiau această bună practică - dar noxele, suprafața de alergat tip ciment și timpul liber drămuit m-au sabotat în fel și chip. 🏃🏃🏃 Nu, nu am alergat maratonul, dar am mai alergat seara printre blocuri cu Lorelai încurajând-o să participe la crosul copiilor de la OMV Half Marathon și recent la Băneasa Forest Run. 🌈 Fiecare participare la un cros a fost un eveniment unic, cu ocazia căruia am petrecut timp de calitate noi două și împreună cu prietenii. Că a plouat sa