Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

  Am o fetiță de 11 ani care a crescut și s-a dezvoltat frumos până în prag de adolescență. Speranța mea este că va deveni un om deplin, motivat, încrezător în propriile forțe, realist și responsabil totodată, că își va folosi creativitatea și calitățile pentru a-și face viața ei și a semenilor mai frumoasă. Și am o fetiță mică de 1 an, care tocmai a făcut primii pași și a rostit primele cuvinte.  Cu imaginea copiilor mei în minte, pe care care-i doresc fericiți și împliniți, aștern pe hârtie aceste gânduri.   Un copil mic este un mugur prețios de floare, care se deschide spre noi și spre lume. Să îl tratăm cu gingășie. 🌱 Să vedem în copiii noștri egalii noștri și să-i tratăm cu respect și blândețe, receptivi la starea lor de spirit și la nevoile lor. Să-i lăsăm să descopere și să exploreze mult, în siguranță. Să conducă jocul, să facă alegeri, să nu le amendăm brutal greșelile și să nu îi forțăm (de ex. să mănânce când nu au poftă). E important ca ei să-și aprecieze singuri nevoile ș

  Înainte de 1 an Anuța își recunoștea numele și spunea ta-ta pentru oameni și ta -  pentru  pa dând vesel din mânuțe. În jurul acestei vârste lumea ei era simplă, redusă la esențial: am-am - animale, ta-ta - oameni.  La 1 an si 2 luni repertoriul ei cuprindea următoarele cuvinte: dă-mi (lăptic, mă trăgea și de bluză) și adu-mi (de exemplu, arăta spre o imagine cu o banană și cerea fructul dorit), (h)am (folosit generic pentru a desemna toate animalele, dar și pentru a comunica cu ele), ta-ta (nu doar pentru tati, ci și pentru mami), apă , ka-ka (folosit pentru a cere la oliță), bzzz pentru albinuțe. În parc știa să îmi semnaleze leagănul ( ata ) și toboganul ( brâm-brâm ). De înțeles înțelegea mult mai mult: să ne aducă ceva și numele mai multor obiecte (de ex., să-i aducă lui mami mingea), invitația de a merge la masă sau la băiță și când urmează să ieșim împreună la plimbare. La 1 an si 3 luni - a rostit prima oară MAMA 💗, cu chipul luminos și bucurie în glas. De asemenea, a

  It takes a village to raise a child. E nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. Mai ales, când copilul este micuț (pe la un an), plin de energie, pus pe fapte mari, gata mereu să răstoarne ceva, cocoțat, parcă dornic să facă ravagii peste tot prin casă. Mereu pe urmele Anuței se află cineva - fie spre a-i asigura siguranța, fie spre a aplana eventuale pagube și stricăciuni (altfel spus, spre a asigura siguranța casei și a celei mai mici locatare a ei).  De cele mai multe ori eu, mămica ei.  Dar nu m-aș descurca fără ajutor prețios. Mă ajut mult cu MAMA, care merge și cu Lorelai la activități, ne ajută să ieșim la plimbare (mereu este o muncă de echipă să coborâm copilul încotoșmănat de la etajul 3 și căruțul de la etajul 1), stă cu Anuța cât mai fac eu câte ceva prin casă, cumpără și pentru mine verdețuri când ajunge în piață și lista poate continua. Sper să-mi ajut și eu fetele când vor fi mari măcar pe jumătate cât mă ajută mama. Soțul, mândru tată de fetițe frumoase, stă