Viața de familie cu copiii Lorelai și Ana-Maria

Anuța la 1 an: Adoră îmbrățișările, se lasă cu căpșorul pe umărul meu, îmbrățișează animalele de pluș, se culcușeste lângă surioara ei, dă pupici ușori din vârful buzelor, strânge la piept păturica, se așează ușor pe pisicuța Peti. Dar și:  1) trage de păr (capilar mai ales, dar prinde ce apucă - firele de păr de pe pieptul lui tati, firele de păr textil al unui montruleț dintr-o carte cu elemente tactile) 🤭 2) mușcă și râde veselă când zici "Vai! Vai! Au! Au!" 💘 3) sare pe burta mea (foarte rar) - Dii, căluțule, dii! Și nu este deloc ușoară 🥳 4) jughinește pisica - o trage de coadă, de blăniță, dă să o pape (de câteva ori pe zi). Vai de coada ta, Peti! 🙀 5) uneori pune capac la laptele supt cu o mușcătură (deja am antrenament în a mă sustrage dințisorilor ei ascuțiți)🙊 6) zice "Dă-mi!" și mă trage de bluză când dorește o porție de lapte 😛 7) s-a apropiat de Lorelai cu un băț si i-a tras câteva pe spinare râzând veselă, încântată de ispravă (Lorelai doar s-a a

Deprinderea unei limbi este presărată de momente inedite, care fac atât de plăcut dialogul cu un pui de om. Legat de Lorelai, sunt câteva situații hazlii de care-mi amintesc cu plăcere. Era mică, mică și încă nu îl putea pronunța pe H; în loc de H rostea F. Astfel că atunci când vedea un câine striga tare: Del Fund! Del Fund! (în loc de der Hund ). Oamenii întoarceau capul după noi ridicând din sprâncene și întrebându-se în sinea lor ce o învață mămica asta pe fetița ei. O prietenă mămică mi-a povestit amuzată despre cum pocesc copiii mici cuvântul "fluture" (nu îl pot pronunța pe R, așa că iese din gurița lor cu totul altceva). Ca să îmi dovedească, s-a întors spre Lorelai: Ia spune tu "fluture". Și fetița mea de 2 ani a privit-o în ochi și a rostit tare, corect, cu intonație: Schmetterling. S-au auzit toate consoanele, chiar și R-ul, jur! Prietena a făcut ochii mari, surprinsă de răspuns, și amândouă am izbucnit în râs.  Îi citeam cărticica lui Eric Carle - "